ANAF s-a pus pe căutat minorii rău-platnici. Mii de copii din Argeș au primit înștiințări că sunt datori la Fisc. Victor Ponta: „Până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm”

ANAF s-a pus pe căutat minorii rău-platnici. Mii de copii din Argeș au primit înștiințări că sunt datori la Fisc. Victor Ponta: „Până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm
Publicat: 07/01/2015, 13:29
Actualizat: 20/03/2019, 16:35

Circa 11.000 de copii din județul Argeș au primit acasă scrisori de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care au fost înștiințați că au de plătit contribuții la asigurările de sănătate, contribuții aferente alocațiilor de stat primite în 2012, potrivit TVR, o eroare pentru care premierul Victor Ponta a declarat că așteaptă, în termen de o zi, să afle cine e de vină.

Mai exact, copiii ar trebui să restituie 39 de lei din cei 42 de lei primiți lunar sub formă de alocație, în condițiile în care, potrivit legii, „copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani și 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenți de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenții, dacă nu realizează venituri din muncă” sunt asigurați și scutiți e plata contribuțiilor.

Primarul orașului Curtea de Argeș, Nicolae Diaconu, a precizat că sumele foarte mari pe care copiii le-ar fi datorat Fiscului provin dintr-o eroare de calcul. În loc să fie aplicată cota de impozitare pe venituri suplimentare de 5,5% din valoarea dobânzilor, cota s-a aplicat asupra salariului mediu pe economie, rezultând sume foarte mari. În aceiași situație s-ar afla, spre exemplu, și persoanele care au făcut parte din comisiile electorale la alegerile din 2012, a spus Diaconu, la Realitatea TV.

ANAF: Impozitarea se referă la dobânzile din alocații

Reprezentanții ANAF spun că notificările le-au fost trimise copiilor din cauza unei erori de soft.

„Deciziile de impunere au fost generate în urma unor rulări ale unor programe emise de Direcția Generală a Tehnologiei Informației din cadrul ANAF. L-am instalat, au transmis”, a precizat Ion Olteanu, de la DGFP Argeș.

„Au venit contribuabili, au depus contestații legate de acest subiect. Noi am făcut demersuri sesizându-ne și contribuabilii. Am înștiințat Administrația Județeană a Finanțelor Publice și Direcția Regională a Finanțelor Publice și sperăm să rezolvăm și această deficiență”, a mai arătat Olteanu.

ANAF a precizat, în jurul prânzului, că obiectul impunerii nu îl reprezintă alocația de stat, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu și-au ridicat alocațiile din conturi.

„Conducerea ANAF a transmis cÇŽtre unitÇŽțile de administrare fiscalÇŽ o circularÇŽ prin care s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurÇŽri sociale de sÇŽnÇŽtate pentru veniturile obținute din dobânda bonificatÇŽ de bÇŽnci, pentru alocațiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare. PrecizÇŽm, incÇŽ o datÇŽ, cÇŽ obiectul impunerii nu ίl constituie alocația de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu și-au ridicat alocațiile din conturi”, se arată în comunicatul transmis de ANAF.

Victor Ponta: „Până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm”

Premierul Victor Ponta a cerut scuze publice, la începutul ședinței de Guvern, pentru situația creată în Argeș. El a precizat că aceste decizii de impunere încetează de astăzi, în urma unor discuții purtate cu ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov.

„Este nevoie de debirocratizarea și desțelenirea tuturor inadvertențelor – ca să nu spun prostiilor – din legislație. Îmi cer scuze și îmi pare rău când am văzut că s-au trimis la copii să plătească taxe pentru alocație. Vreau să anunț foarte clar că ministrul Finanțelor și șeful ANAF au luat măsuri și lucrurile astea încetează de azi, dar eu vreau până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm și cum îndreptăm să nu se mai întâmple în viitor asemenea prostii”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

În Curtea de Argeș mii de de copii, printre care unii cu dizabilități, au primit astfel de înștiințări.

Reprezentanții Direcției Generale a FInanțelor Publice Argeș au precizat pentru gândul că au trimis toate datele către București, urmând ca ANAF să lămurească public situația.

Cazuri similare s-ar fi petrecut și în județul Alba, potrivit presei locale.

Reprezentanții DGFP Alba au precizat într-o intervenție televizată că la sediul instituției au venit, încă de luni, contribuabili nemulțumiți de această situație.

„S-au depus 100 de constestații”, a spus Iulia Mireștean, la Realitatea TV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×